duminică, 14 decembrie 2014

LECȚIE PENTRU FEMEI


























N-aș fi crezut că în inima unui bărbat poate aduna atâta tristețe. 
E greșită ideea  că doar femeile pot iubi și suferi fără să-și pună limite. Femeile rănite, iartă greu, foarte greu, dar într-un final ele iartă.
Dar să te ferească Dumnezeu să fii tu cea care rănește inima unui bărbat. Sau și mai rău, să-i calci sufletul în picioare.
Bărbatul  își ascunde durerea până și de el. Și de cele mai multe ori, nu iartă. Și tot de cele mai multe ori, își va vărsa furia pe alte femei.
Bărbații sunt copii. Până la capăt. Cei mai mulți dintre ei sunt responsabili, aleargă de dimineața până seara să asigure comfortul familiei. Banii. Cuvântul magic care liniștește de cele mai multe ori nervii oricărei femei...
Sunt femei care apreciază efortul bărbaților. Dar sunt și femei–lipitori, care se cațără pe umerii bărbatului ei, îl suge, îl vlăguiește, îl stoarce de suflu. Iar la final se mai erijează și în „șefa”. Bărbatul  din fața lor, cel cu care au intrat de mână în biserică și au primit Taina cununiei, îl privesc de sus, arogant; el e vinovatul de serviciu. Cu „alintăturile” de rigoare, în ordine alfabetică: alcoolicule, animalule treci acasă!, boule, bețivule, curvarule, idiotule, jigodie, jegu ăsta, porcul și porcu naibii, țeapăn de beat, etc....
Limbaj de femeie frustrată, redusă, complexată, prost crescută...dar cu pretenții de doamnă.
Și bărbatul? Într-o zi corabia lui se umple. Vine ziua în care va spune „ajunge”. Atunci, va pleca sau nu. Dar sigur va căuta în altă parte mângâierile pe care femeia lui nu i le mai  oferă. Bărbatul va căuta o mână pentru fruntea lui, un umăr pentru gândurile lui, o inimă pentru iubire, un trup pentru dragoste.  Și dacă nu va găsi într-o singură femeie toate acestea, bărbatul le va culege din toate femeile care îi vor ieși în cale.
Dar numai în fața uneia bărbatul se va deschide, va plânge, își va vărsa amarul. Acea femeie va fi pedeapsa lui pentru cealaltă, pentru vinovată.  Acea femeie va fi cea care peste timp îi va umple nopțile, amintirile, gândurile și anii ce vor urma.
Bărbații, repet, sunt precum copii.
Bărbații vor dragoste, vor sex, vor nebunie, vor dăruire, vor respect, vor încredere. Pentru bărbați, femeia este tot: iubită, amantă, prietenă, mamă, soră.  Iar femeia care îi va putea oferi toate acestea, necondiționat, va fi femeia care va avea totul de la bărbatul ei. Și încă ceva pe deasupra: îl va avea pe el, tot, întreg, cu trup  și suflet, până la capăt.
Așa că, dragi femei, învățați să vă iubiți bărbații așa cum ei o fac cu voi! Bărbații vorbesc mai puțin despre  ceea ce strâng în suflet, bărbații vorbesc mai puțin despre sentimente. Dar bărbații iubesc mai intens decât femeile. Ei își aleg femeia pentru toată viața. Dacă îl pierdeți, cea mai mare parte din vină vă aparține.

Și țineți minte: bărbații nu acceptă jumătăți de măsură.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu