Cât de vinovat sunt?

Femeile.... Subiect de neînțeles pentru bărbați.   Nu am multe prietene femei dar cele câteva reușesc să –mi deschidă ochii asupra multor nebuloase.

Bunăoară, într-o discuție așezată la o cafea, una dintre amicele mele îmi prezenta succint vacarmul din mintea tinerelor femei aflate între 18-25 de ani. Toate, sau mă rog, aproape toate, visează la o viață matrimonială bine conturată financiar. Toate povestesc cum ar trebui să fie dormitorul, covorul, bucătăria, baia, livingul, mașina, câți bani să le treacă prin  mânuțe, pe ce să-i cheltuie, la-la –la-uri.... Ciudat este că, deși în mintea lor banii sunt produși sau aduși în căminul lor (viitor) conjugal de soțul (tot viitor) el săracul nici măcar nu apare în schema discuției. EL nu există. E șters din ecuația femeii.

Apoi, viitoarele doamne, în cursa lor spre punerea jugului pe gâtul bărbatului, îi promit naivului viață lungă, fericire, dragoste, o droaie de copii, supunere oarbă. Dar un lucru nu ai să-l auzi vreodată din gura femeii: libertate. Ele nu acordă bărbatului libertate de mișcare, de gândire, de șprițuri cu băieții, de privit la un meci de fotbal. Și domnilor, știți cum e: ne ia femeia libertatea, ne ducem dracului de suflet.

Mai pe furiș, mai pe bec,  după câteva luni de căsnicie, timp în care gustăm din plin reproșuri-la început mai dulci după care de parcă ar fi culese de pe vreun front de luptă, apoi plânsete de copil și văicărelile nevestii, urmate  certuri  aprige și uși trântite, colorate cu nelipsitele acuze (golanule, bețivule, curvarule, afemeiatule) noi, bărbații cu care ele s-au măritat, refulăm. Și nu aiurea și nici pentru că am fi dorit asta. Dar refulăm. Ne înfrânăm dorința de a le administra câte o corecție și plecăm la cele pe care ele, nevestele, le numesc  fufe sau curve.

Ne ducem la ele pentru că avem nevoie de dragoste, de șoapte, de mângâieri, de dăruire, fără a fi condiționați.

Eh, și după ce v-am plimbat prin toată adunătura asta de cuvinte, am ajuns unde am vrut. Am ajuns și eu la o ...fufă. (Deși nu e deloc fufă).

Nevastă-mea toată ziua țaca țaca....Prostule, bețivule, nesimțitule, golanule, nu faci aia, nu faci nimic, tu și golanii tăi, tu și curvele tale..... Vă sunt cunocute ”apelativele”? Sigur că da. Câteodată am impresia că toate femeile sunt făcute de aceeași mamă.

....și ea țaca țaca, țaca țaca, până când într-o seară am ieșit din casă furios. Ca să n-o plesnesc. Am urcat în mașină și am luat-o la goană prin oraș. Aș fi fugit dracului la capătul lumii numai să n-o mai aud. Dar melița ei îmi toca creierii. Trag mașina în lateralul unui bloc, și deschid telefonul.

”Sun o prietenă” îmi spun. ”Femeile știu întotdeauna care e cauza isteriilor”.

-”O clipă, să-mi pun un halat și ies”.

Apare, în halatul ei pufos cu flori de vară. Îi  deschid portiera și urcă. Hmmmm... Doamne, păcătosul de mine, dar ce bine miroase fata asta! Pornesc mașina și plec. Aș fi fugit a doua oară în seara aia, în lume. Acum aveam și companie.  Îi aud vocea calmă, ca un balsam. ”Ce ai pățit?”.

Ce bine ar fi dacă și nevastă-mea ar folosi tonul ăsta...... Mă uit la companioana mea și îi spun în gând ”Acum nu mai am nimic. Poate doar o poftă nebună să ți-o trag”. Dar, eu băiat cu bun simț, îmi înghit gândul, știam că nu e loc și nu e genul care să se ardă așa...aiurea. Prin urmare, aleg varianta să –mi descarc sufletul.  Conduceam haotic, ieșisem din oraș. Mult. Nici nu știam pe unde mai sunt. Trag pe dreapta. Cobor, îmi aprind o țigară. Coboară și ea. În halat și papuci de casă. Mă uitam la ea. Finuță, o păpușă de fată, cuminte, calmă. Avea mâinile mici. Și părul ei mirosea a ....lună, a stele. I-am luat capul în mâini și am sărutat-o lung, cu foc, apăsat, de-am zis că iese sufletul din mine. Nu-mi doream decât să nu mă respingă.

Dar nu. I-am simțit mâinile încolăcindu-se pe după gâtul meu, și-a lipit trupul mititel de al meu  și am simțit-o cum se topește în mine. Nu știu cât a durat toată chestia asta. Dar cred că mult. A fost cel mai lung sărut din viața mea. A fost dulce, nebun, pasional, mi-a răscolit tot trupul meu de bărbat. Stăteam în picioare, unul în fața celuilalt, fără să vorbim. Și-a îngropat capul în cămașa mea și mi-a sărutat pielea. Avea gura moale și fierbinte.

Ea nu spunea nimic. Eu eram mut. Am luat-o în brațe și am urcat-o pe capota mașinii. I-am dat jos halatul...Și-am iubit-o pe fata aia ca nebunul. Și-a fost a mea. Și-am fost al ei. M-am lăsat pe mâinile ei și-am fost cel mai fericit bărbat.

O iubeam pe ea și mă întrebam de ce nevasta mea doarme cu spatele la mine. Vorbeam cu ea și mă întrebam de ce nevasta mea nu știe decât să țipe și să urle.

....și mi-a sunat telefonul. Era nevasta. ”Ce să fac acum? Acasă e una care mă terorizează și mă așteaptă. Lângă mine este alta care mă iubește.”

”Te duci acasă. Eu nu plec nicăieri. Te aștept de prea mulți ani. Mulțumesc că m-ai văzut. Mulțumesc că m-ai iubit”

Am demarat și am plecat. Fiecare la casa lui. Dar gândurile mele au rămas în părul ei, în mâinile ei, în vocea ei. O parte din sufletul meu a rămas la fata care mă ascultă, care nu mă ceartă, care mă iubește fără să ceară, fără să reproșeze, necondiționat.

Cât de vinovat sunt?